precum și durata mandatelor sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a acestora, în concordanță cu prevederile legale.
4) Mandatul senatului universitar este de 4 ani. Durata mandatului unui membru al senatului universitar este de 4 ani, cu posibilitatea înnoirii succesive de maximum două ori.
Pentru studenți, durata mandatului se reglementează prin Carta universitară. 5) Senatul universitar poate fi convocat de rector
sau la cererea a cel puțin o treime dintre membrii senatului universitar. 6) Rectorul reprezintă legal universitatea în relațiile cu terții și realizează conducerea executivă a universității.
7) Durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs, conform prevederilor Cartei universitare.
O persoană nu poate fi rector al aceleiași instituții de învățământ superior pentru mai mult de 8 ani,
indiferent de perioada în care s au derulat mandatele și de întreruperile acestora. 8) Atribuțiile prorectorilor, numărul și durata mandatelor acestora se stabilesc prin Carta universitară.
9) Decanul reprezintă facultatea și răspunde de managementul și conducerea facultății. Decanul prezintă anual un raport consiliului facultății privind starea facultății.
Art. 215 (1) După împlinirea vârstei de pensionare, ocuparea oricărei funcții de conducere în universitățile de stat, particulare și confesionale este interzisă, cu excepția mandatelor în exercițiu la data intrării în vigoare a prezentei legi.
sau de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului. 4) Funcția de rector este incompatibilă cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului.
5) Funcțiile de conducere sau de demnitate publică se pot cumula cu funcțiile didactice și/sau de cercetare.
3) Structurile universităților particulare și confesionale particulare, atribuțiile, durata mandatelor, precum și alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite de Carta universitară,
4) Directorul și directorul adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național.
Mandatele celor care dețin funcții de conducere sau de administrare, la orice nivel al universității, încetează de drept în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare.
Pe toată durata mandatului sau a numirii, cadrele didactice pot cumula aceste funcții cu activitatea didactică și de cercetare.
2) La finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităților se vor stabili în baza prezentei legi.
Mandatul este perioada în care o persoană, desemnată prin vot sau prin concurs într-o funcție de conducere,
Mandatul are o durată de 4 ani. 34. Organizația interesată în furnizarea de servicii de educație este o persoană juridică ce cuprinde în statutul său activități de învățământ și se supune procesului de autorizare pentru a deveni furnizor de educație. 35.
< Back - Next >
Overtext Web Module V3.0 Alpha
Copyright Acetic, Semantic-Knowledge, 1994-2010