2) Învățământul liceal, vocațional și tehnologic, învățământul profesional și învățământul postliceal se organizează pentru specializări și calificări stabilite de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în conformitate cu Registrul național al calificărilor.
care permite dobândirea unei calificări corespunzătoare Cadrului național al calificărilor. SECȚIUNEA a 6-a Învățământul liceal Art. 31 (1) Învățământul liceal cuprinde următoarele filiere și profiluri:
În cadrul profilurilor se pot organiza una sau mai multe calificări profesionale sau specializări, conform legii.
nonformal sau informal competențe profesionale pot susține examen de certificare a calificării, în condițiile legii. Absolvenții care promovează examenul de certificare dobândesc certificat de calificare și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.
7) Unitățile de învățământ în care se organizează filiera tehnologică sau vocațională a liceului sunt stabilite de inspectoratele școlare,
și vocațional Art. 32 (1) Învățământul liceal tehnologic și vocațional se poate organiza în cadrul liceelor din filiera tehnologică sau vocațională, pentru calificări din Registrul național al calificărilor, actualizat periodic, în funcție de nevoile pieței muncii
sau vocaționale care au finalizat un stagiu de pregătire practică pot susține examen de certificare a calificării corespunzător nivelului de certificare stabilit prin Cadrul național al calificărilor.
3) Absolvenții învățământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, dobândesc certificat de calificare profesională și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.
4) Modul de organizare și de desfășurare a examenului de certificare a calificării profesionale este reglementat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin metodologie,
care se dă publicității la începutul ciclului. 5) Absolvenții învățământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale,
pot urma cursurile învățământului liceal cu frecvență redusă. 6) Absolvenții învățământului gimnazial care întrerup studiile pot finaliza, până la vârsta de 18 ani, cel puțin un program de pregătire profesională
care permite dobândirea unei calificări corespunzătoare Cadrului național al calificărilor. 7) Programele de pregătire profesională, prevăzute la alin.
9) Programele de pregătire profesională se finalizează cu examen de certificare a calificării. Organizarea și desfășurarea examenului de certificare a calificării sunt reglementate de Autoritatea Națională pentru Calificări.
10) Statul susține învățământul profesional și învățământul liceal filiera tehnologică sau vocațională, prin: a) recunoașterea în învățământul terțiar nonuniversitar a studiilor obținute în cadrul învățământului liceal filiera tehnologică sau vocațională, în baza unui regulament propriu;
2) Structura organizatorică, profilurile, specializările/calificările profesionale, cifrele anuale de școlarizare și criteriile de selecționare a candidaților pentru învățământul preuniversitar militar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se propun Ministerului Educației, Cercetării,
precum și specializările/calificările profesionale din cadrul acestora se supun mecanismelor de asigurare a calității, ca și instituțiile de învățământ civil.
SECȚIUNEA 11-a Învățământul postliceal Art. 44 (1) Învățământul postliceal se organizează pentru calificări profesionale înscrise în Registrul național al calificărilor, stabilite de Ministerul Educației, Cercetării,
5) Învățământul postliceal are o durată de 1 3 ani, în funcție de complexitatea calificării și de numărul de credite pentru educație și formare profesională.
4) Obținerea unei calificări de către elevii/tinerii cu cerințe educaționale speciale se face în unități de învățământ special și de masă, cu consultarea factorilor locali interesați.
5) Elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale pot dobândi calificări profesionale corespunzătoare tipului și gradului de deficiență.
2) În vederea obținerii unei calificări și a integrării în viața activă a tinerilor cu cerințe educaționale speciale, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul Muncii,
potrivit calificării obținute și în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. SECȚIUNEA 14-a Învățământul pentru copiii și tinerii capabili de performanțe înalte Art. 57 (1) Statul sprijină copiii și tinerii capabili de performanțe înalte atât în unități de învățământ
5) Învățământul liceal este centrat pe dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie și formarea competențelor specifice în funcție de filieră, profil, specializare sau calificare.
6) Pentru anumite filiere, profiluri, specializări sau calificări, stabilite de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, absolvenții învățământului liceal pot susține un examen de certificare a calificării, separat de examenul
Conținutul, calendarul și modul de organizare ale examenului de certificare a calificării se stabilesc de Ministerul Educației, Cercetării,
7) Absolvenții învățământului liceal care susțin și promovează examenul de certificare a calificării primesc certificat de calificare corespunzător nivelului stabilit prin Cadrul național al calificărilor și suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass.
8) Eliberarea certificatului de calificare nu este condiționată de promovarea examenului de bacalaureat. Art. 78 (1) Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenții învățământului secundar superior, liceal,
6) Candidații proveniți din învățământul preuniversitar pot susține examenul național de bacalaureat și examenul de certificare a calificării, fără taxă, de cel mult două ori.
Art. 120 (1) Calificările dobândite de absolvenții programelor de studii din învățământul superior sunt atestate prin diplome, prin certificate și prin alte acte de studii eliberate
și cu alți operatori economici în vederea unor programe de cercetare fundamentală și aplicativă sau a creșterii nivelului de calificare a specialiștilor cu studii universitare;
planificate astfel încât să ducă la o calificare universitară certificată printr-o diplomă și printr-un supliment de diplomă.
2) Curriculumul programului de studii universitare este concordant cu profilul calificării definit în Cadrul național al calificărilor. Curriculumul unui program de studii universitare se stabilește astfel
încât să maximizeze șansele obținerii calificării dorite și se aprobă de către senatul universitar. 3) Concordanța dintre curriculum și calificarea oferită de programul de studii universitare este un criteriu obligatoriu de evaluare a asigurării calității.
4) Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii și organizate pe 3 cicluri de studiu:
unei calificări de nivelul 8 din EQF CEC și din Cadrul național al calificărilor. Acestea se desfășoară pe baza unui cod al studiilor universitare de doctorat, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
a CNATDCU și a Autorității Naționale pentru Calificări, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
și calificările de formare inițială teoretică în specialitate a personalului didactic. 2) Programele de formare inițială teoretică în specialitate și psihopedagogică sunt acreditate și evaluate periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, tineretului și Sportului, prin intermediul ARACIS sau al altor organisme abilitate, potrivit legii.
profesor logoped, cu calificarea în psihopedagogie specială, psihologie sau pedagogie; i) în casele corpului didactic:
speciale pentru obținerea certificatului de calificare profesională pentru această funcție; g) pentru funcția de asistent social absolvirea unei instituții de învățământ superior de profil, de lungă sau de scurtă durată, cu examen de licență ori de absolvire,
dacă fac dovada calificării prin diploma de studii ori prin certificatul de competență. Orele de limbi străine din învățământul primar pot fi predate și de profesori cu studii superioare de specialitate,
sau prin plata cu ora, în cazul în care profesorii pentru învățământul primar de la grupa ori clasa respectivă nu fac dovada calificării prin diploma de studii sau prin certificatul de competență.
dacă fac dovada calificării prin diploma de studii sau prin certificatul de competență și sunt remunerate prin plata cu ora.
și dezvoltarea competențelor cheie și a competențelor specifice unui domeniu de activitate sau unei calificări.
b) tinerii care au părăsit sistemul de educație înainte de a obține o calificare profesională și nu sunt cuprinși în nicio formă de educație sau formare profesională;
c) absolvenții de învățământ nonprofesional sau cei care au absolvit studiile învățământului liceal sau ale învățământului superior în domenii și calificări redundante ori nerelevante pe piața forței de muncă;
g) angajații de peste 40 de ani cu nivel scăzut de educație, rezidenți în mediul urban și în mediul rural, cu calificare redusă sau necalificați;
Art. 340 (1) Se înființează Autoritatea Națională pentru Calificări prin reorganizarea Consiliului Național al Calificărilor
și Formării Profesionale a Adulților (CNCFPA) și a Unității Executive a Consiliului Național al Calificărilor și Formării Profesionale a Adulților.
2) Autoritatea Națională pentru Calificări elaborează Cadrul național al calificărilor pe baza Cadrului european al calificărilor, gestionează Registrul național al calificărilor și Registrul național al furnizorilor de formare profesională a adulților.
Autoritatea Națională pentru Calificări coordonează autorizarea furnizorilor de formare profesională continuă la nivel național, coordonează sistemul de asigurare a calității în formarea profesională continuă și activitățile comitetelor sectoriale.
Autoritatea Națională pentru Calificări mai are următoarele atribuții: a) elaborează, implementează și actualizează Cadrul național al calificărilor, precum și Registrul național al calificărilor;
b) asigură compatibilitatea sistemului național al calificărilor cu celelalte sisteme de calificări existente la nivel european și internațional;
c) propune Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului elemente de politici și de strategii naționale, acte normative referitoare la sistemul național al calificărilor și la dezvoltarea resurselor umane, inclusiv
i) participă la elaborarea unor planuri sau programe de interes național în domeniul calificărilor și al formării profesionale a adulților;
3) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Autorității Naționale pentru Calificări se asigură din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
4) La nivelul Autorității Naționale pentru Calificări se constituie un consiliu cu rol consultativ, format din reprezentați ai instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, ai studenților, ai asociațiilor profesionale, ai administrației publice centrale, ai patronatelor,
Consiliul asistă Autoritatea Națională pentru Calificări în stabilirea strategiilor naționale și a planurilor de acțiuni pentru dezvoltarea Cadrului național al calificărilor și a formării profesionale a adulților.
5) Autoritatea Națională pentru Calificări este coordonată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Structura, organizarea și funcționarea acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 341 (1) Cadrul național al calificărilor este un instrument pentru clasificarea calificărilor în conformitate cu un set de criterii
al cărui scop este integrarea și coordonarea subsistemelor naționale de calificări și îmbunătățirea transparenței, accesului,
progresului și calității calificărilor în raport cu piața muncii și societatea civilă. 2) Implementarea Cadrului național al calificărilor vizează sistemul național de calificări obținute în învățământul secundar general, în învățământul profesional și tehnic, în formarea profesională continuă, în ucenicie, în învățământul superior, atât în contexte formale, cât și în contexte informale
și nonformale, din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții. 3) Cadrul național al calificărilor permite recunoașterea, măsurarea și relaționarea tuturor rezultatelor învățării dobândite în contexte de învățare formale,
nonformale și informale și asigură coerența calificărilor și a titlurilor certificate. Existența unui cadru național al calificărilor contribuie la evitarea duplicării și suprapunerii calificărilor,
îi ajută pe cei ce învață să ia decizii în cunoștință de cauză privind planificarea carierei și facilitează evoluția profesională, în perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.
Art. 342 (1) Autoritatea Națională pentru Calificări evaluează și certifică evaluatorii de competențe profesionale, evaluatorii de evaluatori și evaluatorii externi.
3) Autoritatea Națională pentru Calificări întocmește Registrul național al evaluatorilor de competențe profesionale, evaluatorilor de evaluatori și evaluatorilor externi certificați. 4) Autoritatea Națională pentru Calificări acreditează centrele de evaluare și organismele de evaluare,
pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de evaluatorii externi. Art. 343 (1) Centrele comunitare de învățare permanentă se înființează de către autoritățile administrației publice locale în parteneriat cu furnizorii de educație și formare.
ori care nu dețin o calificare profesională;(ii) programe pentru validarea rezultatelor învățării nonformale și informale;(iii) programe de dezvoltare a competențelor profesionale pentru calificare/recalificare, reconversie profesională, perfecționare, specializare și inițiere profesională;(
iv) programe de educație antreprenorială;(v) programe de dezvoltare personală sau de timp liber;(vi) organizarea de activități de promovare a participării la învățarea permanentă a tuturor membrilor comunității;
corespund cerințelor specifice pentru o unitate de rezultate ale învățării sau o calificare; e) certificarea rezultatelor învățării reprezintă procesul prin care se confirmă în mod formal rezultatele învățării dobândite de persoana
2) Recunoașterea rezultatelor învățării reprezintă procesul de atestare a rezultatelor învățării validate și certificate prin acordarea de unități de rezultate ale învățării sau de calificări.
Familiei și Protecției Sociale și de Autoritatea Națională pentru Calificări și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și de Autoritatea Națională pentru Calificări și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
să fie evaluate în vederea recunoașterii competențelor profesionale obținute în alte contexte de învățare decât cele formale se adresează unui centru de evaluare acreditat pentru ocupația sau calificarea respectivă.
a) certificat de calificare se eliberează în cazul în care candidatul a fost declarat competent pentru toate competențele asociate unei calificări sau unei ocupații, conform standardului de pregătire profesională ori standardului ocupațional;
b) certificat de competențe profesionale se eliberează în cazul în care candidatul a fost declarat competent pentru una sau mai multe competențe asociate unei calificări ori unei ocupații, conform standardului de pregătire profesională sau standardului ocupațional.
3) Certificatele se eliberează însoțite de o anexă a certificatului, denumită Supliment descriptiv al certificatului,
2) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și cu Agenția Națională pentru Calificări, stabilește normele metodologice
angajatorii, comunitatea locală și, într-un sens larg, întreaga societate. 7. Cadrul național al calificărilor este un instrument pentru stabilirea calificărilor, în conformitate cu un set de criterii
Cadrul național al calificărilor are ca scop integrarea și coordonarea subsistemelor naționale de calificări și îmbunătățirea transparenței, accesului,
progresului și calității calificărilor în raport cu piața muncii și societatea civilă. 8. Cadrul național al calificărilor din învățământul superior, denumit în continuare CNCIS,
reprezintă instrumentul pentru stabilirea structurii calificărilor din învățământul superior. CNCIS are ca scop asigurarea coerenței calificărilor și a titlurilor obținute în învățământul superior.
CNCIS asigură recunoașterea națională precum și compatibilitatea și comparabilitatea internațională a calificărilor dobândite prin învățământul superior. CNCIS este parte a Cadrului național al calificărilor definit la pct. 7. 9. Calificarea este rezultatul formal al unui proces de evaluare și validare,
care este obținut atunci când un organism competent stabilește că o persoană a obținut, ca urmare a învățării, rezultate la anumite standarde prestabilite. 10.
Calitatea educației este ansamblul de caracteristici ale unui program de studii sau program de calificare profesională și ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite standardele de calitate,
care conduce către obținerea unei calificări. Creditele sunt folosite pentru a permite transferul de la o calificare la alta, de la un nivel de calificare la altul și de la un sistem de învățare la altul. 19.
Creditele de studii transferabile surit valori numerice alocate unor unități de cursuri și altor activități didactice. Prin creditele de studii transferabile se apreciază, în medie, cantitatea de muncă, sub toate aspectele ei,
EQF CEC Cadrul european al calificărilor pentru învățare pe tot parcursul vieții este un instrument de referință pentru a compara nivelurile de calificare ale diferitelor sisteme de calificări și care promovează atât învățarea de a lungul vieții, cât și egalitatea
precum și să poată obține o calificare profesională. 36. Programele de calificare profesională reprezintă oferta educațională care conduce la dobândirea unei calificări profesionale înscrise în Registrul național al calificărilor. 37.
Programele de studii concretizează oferta educațională a unei organizații furnizoare de educație. 38. Programul de studii acreditat este programul de studii care îndeplinește cerințele minime ale standardelor și indicatorilor de performanță ai acreditării. 39.
Punctele de credit pentru formare profesională reprezintă exprimarea numerică a importanței unei unități de rezultate ale învățării raportate la o calificare. 41.
ce cuprinde descrierea tuturor calificărilor din România. 43. Rezultatele învățării reprezintă ceea ce o persoană înțelege, cunoaște și este capabilă
Unitatea de rezultate ale învățării reprezintă partea unei calificări care cuprinde un set coerent de cunoștințe, deprinderi și competențe generale,
corespund cerințelor specifice pentru o unitate sau o calificare. 54. Transferul rezultatelor învățării și al creditelor asociate reprezintă procesul prin
evaluate și validate, în vederea acordării certificatului de calificare profesională. 56. Certificarea rezultatelor învățării reprezintă procesul prin care se confirmă în mod formal rezultatele învățării dobândite de persoana
< Back - Next >
Overtext Web Module V3.0 Alpha
Copyright Acetic, Semantic-Knowledge, 1994-2010