Daniel Funeriu: Dorim o schimbare profundă a sistemului de educație


Prezent în cadrul unei dezbateri ce a avut ca temă principală reforma în educație, Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat că sintagma „reforma lui Funeriu” îl face să se simtă stingher, adăugând că prin proiectul început odată cu adoptarea Legii Educației se urmărește o schimbare profundă de sistem.
„Mă simt destul de stingher atunci când aud ‘reforma lui Daniel Funeriu’, din două motive. Am fost întotdeauna destul de alergic la cuvântul ‘reformă’ dintr-un motiv foarte simplu. Nu cred că a fost un ministru, nu doar al Educaţiei, care să nu-şi înceapă mandatul în forţă, cu una sau mai multe reforme, dar, din păcate, nu am văzut foarte mulţi care să le fi făcut. Nu vreau să fac aici o critică, dar cred că acest cuvânt ‘reformă’ a fost demonetizat, încât însăşi utilizarea cuvântului mă duce cu gândul la un eşec. (…) Aş vorbi mai degrabă despre faptul că ceea ce vrem să facem este o schimbare profundă de sistem. O schimbare care are ca scop să punem energiile României în mişcare”, a menționat democrat-liberalul.
Printre participanți la eveniment s-au numărat și profesorii universitari Lazăr Vlăsceanu și Adrian Curaj, specialiști implicați în reforma educațională condusă de ministrul Daniel Funeriu.
Sursa: agerpress.ro