Statul întârzie plata burselor doctoranzilor


Doctoranzii care au plecat la studii în străinătate reclamă faptul că Ministerul Educației și Cercetării a întârziat cu plata burselor mai bine de 8 luni.

Potrivit contractului doctoral, cei admiși la această formă de învățământ beneficiază de un venit lunar ce nu depășește 2.300 lei, respectiv 3.500 lei pentru o perioadă de 7 luni cât își efectuează stagiul în străinătate. Pe toată perioada contractuală, bursa este finanțată prin Fondul Social European (FSE)-POSDRU, deci, teoretic banii există, practic insă, Ministerul Educației se încurcă în numărul mare de proiecte derulate.

„Sunt foarte întârziate rambursările. Sunt rambursări pe care le așteptăm de peste opt luni. Cred că sunt foarte greoaie mecanismele de rambursare și din această cauză nu primim banii. De multe ori ni se cer documente sau clarificări suplimentare, noi răspundem foarte repede, dar sunt foarte greoaie procedurile. Vom încerca să promovăm către Autoritatea de Management ideea de a face cereri de rambursare lunară, pentru a primi banii mai ușor. Problema este la nivelul tuturor universităților”, relatează rectorul Universității Politehnica București, Ecaterina Antronescu.

Acesta nu este singurul motiv de nemulțumire al doctoranzilor. Potrivit declarațiilor acestora, contractele de colaborare cu universitățile sunt foarte dure și implică un volum mare de activități, astfel că, ei nu-și pot permite un loc de muncă pentru a-și asigura un trai decent.

Sursa: financiarul.ro